Ce nu știai despre cutia neagră din avioane și la ce e folosită cu adevărat

de: Diana Radu
02 10. 2019

Fiecare avion este dotat cu o cutie neagră care înregistrează toate datele importante din timpul zborului. De aceea în cazul unui accident aviatic, specialiștii caută prima oară cutia neagră. Iată o listă cu cinci secrete despre cutia neagră pe care trebuie să le știi.

Cutia neagră a avioanelor are, de fapt, altă culoare

Cu siguranță nu te-ai fi așteptat la asta, dar deși i se spune cutia neagră, aceasta are o nuanță de orange. Asta pentru că toate cutiile negre utilizate de ingineria aerospațială trebuie să fie ușor de detectat. Drept urmare, această culoare este o regulă la nivel internațional.

Cutia neagră e formată din două componente importante

Cutia neagră are două componente esențiale: aparatul de înregistrare a datelor de zbor și aparatul de înregistrare a vocilor din carlingă.

Orice aeronavă, fie că este avion de linie sau avion privat trebuie să aibă atașată la coada avionului, cutia neagră. Acesta se atașează de regulă la coada avionului, pentru că în caz de prăbușire sunt șanse mult mai mari ca aceasta să nu fie distrusă.

Cutia neagră a fost inventată de un australian

Autorul cutiei negre este David Warren, un om de știință australian. Acesta a inventat în anii ’50 un dispozitiv care putea înregistra cele mai importante date de la bord, pentru a-i ajuta pe anchetatori să pună cap la cap indiciile în caz de prăbușire.

El a inventat în 1956 un dispozitiv numit ARL Flight Memory Unit, care avea să fie luată în seamă abia cinci ani mai târziu. De atunci, au început să fie produse în serie în S.U.A. și Marea Britanie.

Cutia neagră înregistrează doar două ore de conversații

Deși, cutiile negre au capacitatea de a înregistra până la 25 de ore de convorbire, în timpul unui zbor acestea înregistrează doar două ore. Însă, pe lângă vocile piloților, cutia mai înregistrează și zgomotele de fundal, care sunt de multe ori cele mai valoare indicii în cazul accidentelor aviatice.

Cutiile negre sunt indestructibile

Având în vedere condițiilor dure la care sunt expuse, cutiile negre au fost construite astfel încât să facă față cu brio. În acest sens, specialiștii au proiectat o armură din titaniu sau din oțel inoxidabil care îmbracă cutia.

Pentru a testa rezistența acestora după ce sunt fabricate, cutiile negre sunt împușcate cu un tun cu aer comprimat, presate cu o greutate de 227 de kilograme aruncată de la o înălțime de trei metri sau sunt ținute timp de o oră la o temperatură de peste 1.000 de grade Celsius.